joi, 10 iunie 2010

Inceputul neinceput

Liceul...
Da, as vrea sa scriu ce a insemnat El pentru mine, insa in minte am doar un singur gand : ca se termina.
De as putea sa exprim in cuvinte ce simt, ar fi mai usor de inteles chiar si pentru mine, insa...nu pot. Sentimentele se amesteca precum culorile de pe o paleta de culori.
Amintirea liceului este ca un tablou facut de un pictor talentat, dar inca nedescoperit. E ceva mai frumos decat zambetul femeiei numite "Mona Lisa", mai misterios decat "Cina cea de taina" si mai colorat si abstract decat orice pictura abstracta. E de nedescris.

Daca ar fi sa asociez aceasta perioada cu o persoana, as spune ca e cea mai importanta din viata mea de pana acum, ca e cea care m-a schimbat si careia ii datorez totul. Atunci as putea spune cu adevarat ca iubesc sincer si neconditionat pe cineva. Il iubesc pe El, Liceul.

Stii cum e? E ca atunci cand o persoana draga moare, insa dragostea pentru ea persista.
Perioada liceului se termina, insa, El, Liceul, va ramane mereu viu, prezent in viata mea, in trecutul, amintirile, gandurile si ochii mei.

Si da, stiu ca timpul le rezolva pe toate. Din aceasta cauza si datorita optimismului unei dragi prietene, incerc sa nu privsc totul ca pe un sfarsit.

E sfarsitul sfarsitului, adica un nou inceput.