Iubesc ce nu e perfect.

Iubesc zilele saptamanii, desi nici una nu este speciala intr-un anumit fel.
Iubesc soarele de primavara, chiar daca nu ma incalzeste vreun pic.
Imi iubesc pana si profesorii care momentan ma enerveaza, pentru ca stiu ca imi vor aduce aminte de liceu.
Imi iubesc prietenii, desi au defecte, unele uneori afectandu-ma mai mult decat ar trebui.
Imi iubesc familia, desi nu este la fel de mare si de unita ca altele.
Imi iubesc viata de adolescent, cu tot programul ei incarcat, cu toate indeciziile, iubirile si nebuniile.

Conluzia este ca, oricat de imperfecte sunt viata mea si lumea ce ma inconjoara, eu tot le iubesc numai pentru simplu fapt ca am un loc bine stabilit ce e doar al meu.

Pe oameni nu trebuie sa ii iubesti pentru ca "sunt" perfecti sau pentru ca se apropie de perfectiune, ci trebuie sa ii iubesti pentru imperfectiunile lor, pentru ca datorita lor devin speciali.
Nu cauta un lucru perfect, pentru ca nu exista, insa bucura-te de imperfectiunile lucrurilor care te inconjoara pentru ca si datorita lor ajungi sa ai sentimente diferite precum cele de furie, multumire, tristete etc., pentru ca defectele lucrurilor de langa tine te antreneaza sa cauti ceva mai bun si astfel prospereaza societatea in care traiesti.

Nu exista oameni perfeceti si nici lucruri perfecte. Perfectiunea este ca si fericirea absoluta. Nu se stie daca exista cu adevarat, dar se merita sa o cauti toata viata ta.
....mai stii....poate tu vei fi norocul care va face mare descoperie.