Construiesc.

Construiesc sentimente ca sa ma pot numi om, un ras ca sa ma pot bucura si pe tine ca sa fiu fericit.

Construiesc un pod care sa ma duca la tine si apoi il daram ca sa nu mai plec.

Pauza

Pauza de tigara, in care uit de tine, de trecut, de drame, de ce am vrut candva, de ce am avut atunci si ce am acum. Uit si de faptul ca timpul trece, ca nimic nu mai e la fel, ca anilor mei le se adauga in fiecare an inca unul, de parca nu mi-ar fi de ajuns cati am acum. Uit ca sunt intr-o lume in care se promoveaza gandirea limitata, in care e bine ce e rau si e rau ce e bine, in care totul e in graba si abia avem timp sa inspiram.
Pauza de tigara, in care totul devine gri, in care soarele se raceste, iar luna se incalzeste. Noaptea devine zi, iar ziua dispare. Oamenii devin animale, iar animalele obiecte. Apa se evapora, iar pamantul se topeste. Caldura devine frig, iar noi inghetam, in suflete. Gandurile dispar, urechile se astupa, ochii se inchid si incepem sa vorbim fara sens, pentru noi, pentru ceea ce am fost candva si ceea ce suntem acum.

E pauza de tigara, in care totul se scurge intr-o gaura, iar oamenii zboara. E pauza de tigara, in care viata devine moarte, iar moartea dispare.

Eu intreb

Motivul pentru care oameni considera ca este atat de greu sa fii fericit este ca ei intotdeauna vad trecutul mai frumos decat a fost, prezentul mai rau decât este si viitorul mai greu de rezolvat decat va fi.

Eu cred ca noi, oamenii, ne cautam singuri problemele si ca daca am incerca sa fim mai optimisti, am putea deschide ochii pentru a vedea ca lumea ce ne inconjoara nu e asa urata, ca problemele noastre chiar au rezolvare, iar prezentul poate fi bun si noi fericiti.

Dar totusi, intrebare este: Traim in trecut, prezent sau viitor? Cati dintre noi lasa trecutul in urma, traiesc clipa fara sa se gandeasca mult prea mult la viitor? Oare motivul pentru care oamenii nu sunt fericiti sunt chiar ei cu gandirea lor negativista? Cati dintre noi se mai pot considera cu adevarat optimisti? Suntem oare o natie, o lume de oameni tristi?

Si daca suntem cu adevarat tristi, cine e vinovat pentru rezultatul acesta si cum va fi pedepsit?

The closest thing to crazy

The closest thing to crazy when I don't know what I feel and how I should react to different situations. I am not even capable to keep my own promises, so why bother judging other people for not keeping theirs? I'm a hypocrite and I'm starting to feel comfortable with it. And it's sad, for me and for those around me.

Once, I loved winters. I loved the smell of frost, the Christmas carols had a different impact on me, I loved to stay in the house with a cup of hot chocolate in my hands and once I felt good without doing anything specific. But for two years I don't feel the same about winter. I still keep in my soul the memory of it, the fact that once I loved it and I still hope that maybe this winter will be different, in a good way, because I'm sick of bad winters.

I want to blame something or someone for the absence of my feelings and don't want to be the one blamed because I want everything to be perfect...it's just that it isn't.

And sometimes i feel that I'm very close to crazy. I should wake up and realize that I worry for problems that aren't important and I'm ignoring the ones that really matter for me and my future.

But what if I won't be able to wake up, would it be someone there to wake me up?

As scrie

As scrie ca mi-e dor de iarna, de dealurile inzapezite, de fulgii de nea ce se leagana usor in timp ce cad pe haina mea groasa, pentru ca asa e iarna: e frig. E ciudat cum de ni se face dor de ceva fix inainte de fi implinit dorul nostru, cum de ne pierdem rabdarea chiar atunci cand mai e foarte putin pana la sosire. Dar asa sunt oamenii, niste mari ciudati.
As scrie ca nu imi vine sa cred ca aceeasta va fi ultima mea iarna ca liceean. Si nu ma bucur, pentru ca liceul a fost si este locul, perioada in care m-am schimbat mult si trecand prin diferite etape am ajuns ce sunt acum. Si asta pentru ca am simtit cam de toate. Poate ca de asta acum nu imi este frica de varietatea sentimentelor. Ma feresc doar de unul, de regret. Pana acum nu l-am intalnit si sper sa nu ma gaseasca prea curand, pentru ca eu sigur nu o sa il caut. Ma uit cateodata prin liceu, la oamenii din jurul meu, ma uit la cladirile din oras si ma intreb daca oare imi doresc atat de mult sa plec precum cred uneori. Si am momente in care vreau sa nu ma dezlipesc de orasul acesta, de liceul meu, de camera mea mica, frumoasa, intima si primitoare. Dar aceste momente trec, pentru ca stiu ca trebuie sa merg mai departe.
As scrie ca urasc tot obisnuitul acesta, ca il urasc pe el si pe ei, ca nu vreau sa mai aud de niciunul dintre ei, dar stiu ca daca ignor un sentiment, el nu se diminueaza, asa ca merg in continuare, vorbesc si ma comport normal asteptand ca lucrurile sa se aseze de la sine. Bine, si cu putin ajutor din partea mea, ca doar de aia o numesc "viata mea", pentru ca pot interveni si schimba ceva oricand vreau.
As scrie ca am iubit si ca iubesc, dar mi se pare atat de relativ termenul acesta. Habar nu am ce inseamna cu adevarat. Zeci de oameni dau mii de definitii, insa fiecare interpreteaza si se exprima diferit, de aceea eu cred ca ar fi bine sa nu generalizam termenul, sau ma rog...sentimentul.
As scrie ca ma plictisesc, dar cum nu imi place deloc plictiseala, respectiv oamenii plictisitori, gasesc eu ceva de facut. Am incercat sa ma imaginez pe mine peste vreo 10 ani. Nu mi-a placut deloc ce am vazut. Si asta pentru ca nu era o imagine concreta...nu era un anumit loc, un anumit oras sau macar tara, nici macar o anumita profesie sau o anumita situatie sociala. Era ceva foarte abstract. Trist sau poate nu. Ne mai vedem peste 10 ani si poate atunci o sa o imagine concreta a propiei persoane.
As mai scrie multe chestii, as scrie chiar ca as vrea sa scriu ceva despre mine si despre ce simt acum, dar cum ratiunea se bate cap in cap cu sentimentele, pana si ideile fug de mine, asa ca pe data viitoare. Poate o sa am ceva mi interesant de zis.

Intrebari. Raspunsuri.

Ce sunt oamenii?
Niste lasi.
De ce sunt niste lasi?
Pentru ca viata i-a invatat sa fie asa.
Cum?
Facand totul sa fie mai greu.
Si daca e greu, ei ce fac?
Renunta.
Si ce rezolva cu asta?
Fac totul sa fie mai simplu.
Si e bine daca e simplu?
Nu, dar e mai usor.
Si daca e mai usor, ei sunt fericiti?
Nu stiu, dar asa vor sa creada.
Dar de ce vor asta?
Pentru ca sunt niste lasi.
Si de ce sunt lasi?
Pentru ca sunt oameni.

Don't worry, be happy!

Viata este simpla, oamenii o complica.

Toti oamenii au probleme, insa fiecare reactioneaza diferit. Se spune ca cel mai bun prieten esti chiar tu, dar oare, uneori, nu ai nevoie si de altcineva care sa iti fie alaturi? Si ce se intampla atunci cand persoanele pe care te bazai, nu iti sunt alaturi asa cum ai avea nevoie? Ramai singur. Si e uimitor cat de repede iti poti reveni si singur, atunci cat iti propui asta.

Nu are rost sa iti faci griji, nu are rost sa complici lucrurile. E bine sa iei viata exact asa cum este ea si sa nu ai asteptari de la nimeni si de la nimic. Fii tu exact asa cum vrei, cand vrei, unde vrei si cu cine vrei. Fara asteptari. Doar soarta!