Parfumul...

un parfum are toata lumea. unii pentru a se simti mai curati, altii pentru a se mandri cu el, iar unii il folosesc pentru ca asa au auzit ca e bine.

deci...este important sa mirosi?
da, pentru ca atunci ai un anumit parfum, iar ceilalti vor putea sa te simta aproape chiar daca nu te vor vedea. pentru ca mirosul tau ii va putea incalzi pe ei chiar daca tu vei fi la zeci sau sute de kilometri departare. pentru ca isi pune amprenta pe hainele persoanelor pe care le-ai imbratisat, pe perna pe care ai dormit, pe camera in care ai stat. pentru ca datorita lui vei fi acolo desi esti departe.

si da, iti poti aminti un parfum. pentru ca el patrunde in tine inca de la primele contacte cu o persoana si ramane in tine chiar saptamani intregi cand, la un moment dat iesa si iti aduce aminte de acea persoana care mirosea astfel.

si da, mirosul este unul din motivele pentru care indragesti pe cineva. pentru ca e placut sa iti rezemi capul pe umarul cuiva, sa ii mirosi firele de par, e placut sa ii atingi mana si sa ii simti aroma mai puternica sau mai slaba. e placut sa simti acea persoana nu doar prin atingeri, ci si prin parfumul ei.

si da, as vrea sa iti simt mirosul zi de zi, as vrea sa te simt aproape de mine zi de zi, as vrea sa te tin in brate ca parfumul tau sa ma cuprinda si pe mine si ramana imprimat in pielea mea chiar daca tu vei pleca, as vrea sa ma joc in parul tau ca mireasma firelor de par sa imi gadile gandurile, as vrea ca parfumul buzelor tale sa ramana inscriptionat pe buzele mele, da, as vrea ca parfumul tau sa devina al meu pentru ca stiu ca si tu ai vrea asta.
dar nu pot face asta, pentru ca tu nu mai ai miros, pentru ca tu nu mai ai viata.., pentru ca ai disparut.

Iubesc ce nu e perfect.

Iubesc zilele saptamanii, desi nici una nu este speciala intr-un anumit fel.
Iubesc soarele de primavara, chiar daca nu ma incalzeste vreun pic.
Imi iubesc pana si profesorii care momentan ma enerveaza, pentru ca stiu ca imi vor aduce aminte de liceu.
Imi iubesc prietenii, desi au defecte, unele uneori afectandu-ma mai mult decat ar trebui.
Imi iubesc familia, desi nu este la fel de mare si de unita ca altele.
Imi iubesc viata de adolescent, cu tot programul ei incarcat, cu toate indeciziile, iubirile si nebuniile.

Conluzia este ca, oricat de imperfecte sunt viata mea si lumea ce ma inconjoara, eu tot le iubesc numai pentru simplu fapt ca am un loc bine stabilit ce e doar al meu.

Pe oameni nu trebuie sa ii iubesti pentru ca "sunt" perfecti sau pentru ca se apropie de perfectiune, ci trebuie sa ii iubesti pentru imperfectiunile lor, pentru ca datorita lor devin speciali.
Nu cauta un lucru perfect, pentru ca nu exista, insa bucura-te de imperfectiunile lucrurilor care te inconjoara pentru ca si datorita lor ajungi sa ai sentimente diferite precum cele de furie, multumire, tristete etc., pentru ca defectele lucrurilor de langa tine te antreneaza sa cauti ceva mai bun si astfel prospereaza societatea in care traiesti.

Nu exista oameni perfeceti si nici lucruri perfecte. Perfectiunea este ca si fericirea absoluta. Nu se stie daca exista cu adevarat, dar se merita sa o cauti toata viata ta.
....mai stii....poate tu vei fi norocul care va face mare descoperie.

stare de dor

acum simt ca mi-e dor. nu stiu exact de ce, dar stiu ca mi-e dor.
probabil mi-e dor de primavara, de mirosul copacilor infloriti, de soarele ce patrundea printre crengile lor si imi mangaia fata de fiecare data in acea perioada, poate ca mi-e dor de sunetul scos de oameni in acea perioada...nu ca ar fi unul anume, insa este diferit....a nou inceput.
sau poate ca mi-e dor de mine cum eram primvara trecuta, si anume indragostita. da, poate asta e....poate mi-e dor sa fiu indragostita, sa imi bata inima cu putere atunci cand il vad, sa tremur atunci cand el ma strange in brate, sa zambesc cu gura pana urechi atunci cand vorbim si se poarta dragut cu mine...

sau poate ca nu mi-e dor de asta, ci mi-e dor de vara....poate mi-e dor sa port haine cat mai subtiri, sa ma trezesc mai tarziu decat deobicei, poate ca mi-e dor sa ies cu prietenii in fiecare zi in oras sau la insula...

sau poate ca mi-e dor de mare...da! sigur asta e. poate ca mi-e dor sa simt briza marii batand prin parul meu, sa simt cum apa imi acopera gleznele, cum algele imi gadila talpile, poate ca mi-e dor sa fiu luata la dans, sa fiu tinuta in brate la rasarit si sarutata, sau poate ca mi-e dor sa ma plimb pe acele strazi mici ignorandu-i pe ceilalti si gandindu-ma la cu totul altceva...

sau poate imi este dor sa stau la tara in balansoarul bunicii cu o carte buna in mana si afara sa ploua torential si sa fiu doar eu cu acele personaje din acea carte.

sau poate ca mi-e dor de mine, de copilaria mea, de locurile copilariei mele, de oamenii alaturi de care am copilarit.

sau mai stii? poate pur si simplu mi-e dor sa iubesc si sa fiu iubita.

Prajitura mea.

De curand am inventat o noua reteta culinara.
Este destul de simpla...nu are altceva decat cateva zile departe de casa ta, o mana de prieteni, ceva vin sec, niste carti de joc, o chitara, muzica buna, un "i've never", mai multe glume, ceva nebunie, cateva jocuri stupide, multa zapada, 3 filme bune, o cana de ceai fierbinte sau vin fiert, niste discutii interesante de fete, cat mai mult dans... si un strop de inca ceva, un anume ingredient secret pe care inca nu l-am gasit. e ceva sarat, dar ispititor, insa nu stiu exact ce e. stiu doar ca am nevoie de el pentru ca reteta mea sa fie completa. doar atat. si ceea ce va iesi va fi cea mai dulce prajitura de pe Pamant.
Eu am fost egoista si mult prea nerabdatoare si am gatit-o fara acel ingredient secret, iar gustul ei nu a fost rau....a fost chiar bun, insa incomplet.
Simt ca nu ma mai satur de ea. as putea spune, ca atunci cand voi avea si acel ultim ingredient voi deveni complet dependenta de ea. de aceea caut si tot caut ingredientele pentru a avea sansa de o gati cat mai des.

Un post despre ceva.

de ce atunci cand crestem simtim nevoia de a ne departa de cei care ne-au crescut? de ce simtim nevoia de a ne gandi numai la noi?de ce simtim nevoia de a-i pune pe primul loc pe altii, cand stim clar ca oamenii vin si pleaca, familia ramanand mereu acolo alaturi de noi?de ce incercam sa ne consideram "maturi" datorita acestor fapte, cand de fapt noi nu devenim decat din ce in ce mai egoisti...?

acum ,cand esti adolescent...nu mai simti nevoia sa iti vizitezi bunici, sa vorbesti cu ei la telefon....nu mai simti nevoia sa vorbesti la fel de des ca inainte cu parintii tai, sa o intrebi pe mama ta cum se mai simte, daca mai are nevoie de ceva... de ce nu o ajutam la curatenie? de ce, pe langa faptul ca o ignoram, ne mai si suparam pe ea atunci cand ne interzice ceva, care pana la urma este spre bine nostru, al educatiei noastre?

de ce nu stim sa apreciem lucrurile si persoanele atunci cand trebuie? de ce devenim constienti de importanta lor doar atunci cand dispar din viata noastra? de ce ne pare rau ca nu am fost, cat si cand a trebuit,alaturi de cineva doar atunci cand este deja prea tarziu?
pentru ca suntem niste egoisti, niste egocentrici, nici materialisti. de aia! pentru ca societatea ne schimba mentalitatea. pentru ca sociatatea ne manipuleaza. pentru ca acum nu esti "cool" daca iti iubesti familia si mai si arati lucrul acesta. acum esti "cool" daca iti consideri prietenii cele mai importante persoane din viata ta, cand stii si tu ca nu poti fi sigur 100% ca iti vor fi alaturi si peste 5-10 ani.si nu, nu neg importanta prietenilor, ci doar o sustin pe cea a familiei, care este mult mai mare.

sa fim seriosi. cat la suta dintre adolescentii zilelor noastre isi pupa parintii inainte de culcare? cati dintre adolescentii din ziua de astazi saruta mana bunicilor drept multumire? cati dintre noi, adolescentii, isi mai respecta familia asa cum ar trebui?....sincer, nu cred ca este o pondere foarte mare a acestor oameni. insa cei care fac acest lucru trebuie apreciati. pentru ca ei vor norocosi. mult mai norocosi decat cei care sunt nepasatori la gandurille si faptele bune, de zi cu zi, pe care le fac parintii, respectiv bunicii pentru noi...si aceasta nu sunt fapte prea mari, ci maruntisuri, care se tot aduna si raman acolo,undeva.

ar trebui sa fim mult mai atenti la ceea ce facem, la ceea ce gandim si la cum ne comportam cu familia noastra. ar trebui ca dupa ce inchidem calculatorul sa nu ne trantim in pat, ci sa mergem in camera parintilor, sa ii luam de mana, sa ii pupam pe frunte si sa le multumim ca ne-au crescut si ca ne-au facut ceea ce suntem astazi.
insa, desigur, nu vom face asta, pentru ca lasam societatea sa ne manipueze in continuare. noi suntem mult prea "tari" pentru porcarii siropoase de genul.

Eram atunci...

Era vara si era dimineata. Eram eu si tu. Eram noi, noi amandoi...
Era mana ta ce o strangeam si era mana mea ce era stransa puternic de mana ta.Era imbratisarea ta ce ma tinea calda si erau saruturile tale dulci ce ma faceau sa zambesc. Era marea ce ma ducea cu gandul departe, dar era vantul ce ma aducea langa tine. Erau mangaierile tale ce ma faceau sa ma simt iubita. Eram eu, ce nu ma temeam pentru ca stiam ca voi fi in siguranta langa tine. Era privirea ta blanda ce nu o pot uita. Erau ochii tai verzi ce ma priveau si ma faceau sa ma simt frumoasa. Eram eu ce nu vroiam sa cred ca putea dura. Eram eu cea nepasatoare si ai fost tu cel afectat. Eram noi, atunci, candva...in aceea dimineata.

Acum sunt eu, cu gandurile mele.Sunt eu cea care iti duce dorul cand este deja prea tarziu.

Eu tu noi

Eu sunt, tu esti, el/ea este, voi sunteti, ei sunt.
Eu ajut, tu primesti, el/ea se bucura, voi radeti, ei zambesc.
Eu privesc, tu uiti, el/ea observa, voi ignorati, ei danseaza.
Eu vreau, el/ea vrea, voi vreti, ei vor.
Eu exist, tu existi, el/ea exista, voi existati, ei exista.

noi (unde) suntem?
noi (cand) ne imbratisam?
noi (cum) ne vedem?
tu vrei? noi vrem?

dar
noi existam?