As scrie

As scrie ca mi-e dor de iarna, de dealurile inzapezite, de fulgii de nea ce se leagana usor in timp ce cad pe haina mea groasa, pentru ca asa e iarna: e frig. E ciudat cum de ni se face dor de ceva fix inainte de fi implinit dorul nostru, cum de ne pierdem rabdarea chiar atunci cand mai e foarte putin pana la sosire. Dar asa sunt oamenii, niste mari ciudati.
As scrie ca nu imi vine sa cred ca aceeasta va fi ultima mea iarna ca liceean. Si nu ma bucur, pentru ca liceul a fost si este locul, perioada in care m-am schimbat mult si trecand prin diferite etape am ajuns ce sunt acum. Si asta pentru ca am simtit cam de toate. Poate ca de asta acum nu imi este frica de varietatea sentimentelor. Ma feresc doar de unul, de regret. Pana acum nu l-am intalnit si sper sa nu ma gaseasca prea curand, pentru ca eu sigur nu o sa il caut. Ma uit cateodata prin liceu, la oamenii din jurul meu, ma uit la cladirile din oras si ma intreb daca oare imi doresc atat de mult sa plec precum cred uneori. Si am momente in care vreau sa nu ma dezlipesc de orasul acesta, de liceul meu, de camera mea mica, frumoasa, intima si primitoare. Dar aceste momente trec, pentru ca stiu ca trebuie sa merg mai departe.
As scrie ca urasc tot obisnuitul acesta, ca il urasc pe el si pe ei, ca nu vreau sa mai aud de niciunul dintre ei, dar stiu ca daca ignor un sentiment, el nu se diminueaza, asa ca merg in continuare, vorbesc si ma comport normal asteptand ca lucrurile sa se aseze de la sine. Bine, si cu putin ajutor din partea mea, ca doar de aia o numesc "viata mea", pentru ca pot interveni si schimba ceva oricand vreau.
As scrie ca am iubit si ca iubesc, dar mi se pare atat de relativ termenul acesta. Habar nu am ce inseamna cu adevarat. Zeci de oameni dau mii de definitii, insa fiecare interpreteaza si se exprima diferit, de aceea eu cred ca ar fi bine sa nu generalizam termenul, sau ma rog...sentimentul.
As scrie ca ma plictisesc, dar cum nu imi place deloc plictiseala, respectiv oamenii plictisitori, gasesc eu ceva de facut. Am incercat sa ma imaginez pe mine peste vreo 10 ani. Nu mi-a placut deloc ce am vazut. Si asta pentru ca nu era o imagine concreta...nu era un anumit loc, un anumit oras sau macar tara, nici macar o anumita profesie sau o anumita situatie sociala. Era ceva foarte abstract. Trist sau poate nu. Ne mai vedem peste 10 ani si poate atunci o sa o imagine concreta a propiei persoane.
As mai scrie multe chestii, as scrie chiar ca as vrea sa scriu ceva despre mine si despre ce simt acum, dar cum ratiunea se bate cap in cap cu sentimentele, pana si ideile fug de mine, asa ca pe data viitoare. Poate o sa am ceva mi interesant de zis.

Intrebari. Raspunsuri.

Ce sunt oamenii?
Niste lasi.
De ce sunt niste lasi?
Pentru ca viata i-a invatat sa fie asa.
Cum?
Facand totul sa fie mai greu.
Si daca e greu, ei ce fac?
Renunta.
Si ce rezolva cu asta?
Fac totul sa fie mai simplu.
Si e bine daca e simplu?
Nu, dar e mai usor.
Si daca e mai usor, ei sunt fericiti?
Nu stiu, dar asa vor sa creada.
Dar de ce vor asta?
Pentru ca sunt niste lasi.
Si de ce sunt lasi?
Pentru ca sunt oameni.

Don't worry, be happy!

Viata este simpla, oamenii o complica.

Toti oamenii au probleme, insa fiecare reactioneaza diferit. Se spune ca cel mai bun prieten esti chiar tu, dar oare, uneori, nu ai nevoie si de altcineva care sa iti fie alaturi? Si ce se intampla atunci cand persoanele pe care te bazai, nu iti sunt alaturi asa cum ai avea nevoie? Ramai singur. Si e uimitor cat de repede iti poti reveni si singur, atunci cat iti propui asta.

Nu are rost sa iti faci griji, nu are rost sa complici lucrurile. E bine sa iei viata exact asa cum este ea si sa nu ai asteptari de la nimeni si de la nimic. Fii tu exact asa cum vrei, cand vrei, unde vrei si cu cine vrei. Fara asteptari. Doar soarta!

Intrebare intrebatoare

Dragoste sau sex?
Vechea intrebare. Noi conceptii. Aceleasi raspunsuri.

Zilele astea, in timpul melancoliei de dupa mare, atunci cand plictiseala face ce vrea din om, mi-a venit in minte aceasta intrebare. Care e diferenta? Exista diferenta? Conteaza ce e sau conteaza doar ca e? Pana la urma, privind fizic problema e cam aceeasi chestie, numai ca poate fi formulat mai dragut sau mai putin dragut. Este important cum numim acest lucru? Conteaza asa mult cuvintele? Daca da, de ce?

Privind la rece totul... Tu fata, el baiat. Amandoi tineri, amandoi plin de hormoni. Insa fata vrea sa ii spuna dragoste, iar baiatul "sex"....sau cu putina indulgenta "dragoste la nivel redus"...asta daca e un tip mai sincer. De ce exista diferenta asta in exprimare? De ce fetele viseaza la printul de pe calul alb care sa vina la ele sa le spuna dulcegarii?
Oare baietii sunt chiar atat de porci sau doar sunt realisti? [ma rog, ma refer la acei baieti care au ceva in cap, nu la exceptiile putin neplacute]. Majoritatea fetelor din ziua de azi sunt constinte ca probabilitatea de a ramane pe viata cu primul baiat care le-a atins este foarte, dar foarte mica. Si totusi, cer sa fie iubite, desi stiu si ele ca nu este o iubire adevarata. Intrebarea care apare aici: De ce vor fetele sa fie mintite?...
Si...de ce vor baietii sa minta?
Oare ar trebui apreciati acei baieti care nu zic "te iubesc", insa arata ca tin la tine si pe care stii ca te poti baza?

Se spune ca majoritatea primelor experiente se intampla in liceu, in timpul adolescentei, pana in varsta de 20 de ani. Si aici ma refer la lucruri precum primul prieten, primul sarut, prima tigara, prima betie, inceperea vietii sexuale, prima cearta serioasa cu parintii, prima vacanta fara parinti si asa mai departe. Majoritatea sunt lucruri facute din curiozitate,din dorinta de adrenelina etc. Pana la urma suntem niste copii, unii care se maturizeaza, nu care sunt maturi. Si daca nu suntem inca maturi de ce cerem cuvinte, fapte, pe care, pana la urma nu le putem percepe asa cum ar trebui? De ce ne comportam ca niste copii de gradinita care inceteaza din plans atunci cand li se promite o bomboana?
De ce vrem cuvinte si fapte mari daca noi suntem atat de mici?

Revenind oarecum la intrebarea intiala...Daca e tinem cont de spun "batranii" nostri, dragoste adevarata e doar atunci cand e cu acea persoana alaturi de care vei ramane toata viata. Corect, insa noi atunci ce ar trebui sa facem? Sa rabdam pana cand va aparea acea persoana sau sa o cautam noi, savurand si putin din placerile vieti?
Ar trebui cumva condamnati acei tineri care incearca sexul si cauta dragostea? Ar trebui ei sa astepte dragostea si abia dupa aia sa incerce sexul? Sau, cine stie....poate exista o cale de mijloc...

Oare societatea ce apreciaza mai mult: "sex" sau "dragoste"? dar noi...care dintre astea doua le vrem mai mult, acum, adolescenti fiind?

My summer wine

Vara. Cald. Frumos afara. Cer senin.
Eu. 18 ani. Adolescenta. Fericire.

Fiecare vara este diferita, fiecare vara este speciala. Inclusiv aceasta. Din fericire are ceva in plus, ceva de bine. Imi aduc aminte cum eram anul trecut. Cam la fel as putea spune, numai ca situatia era alta. Zambeam, dar nu eram fericita...dansam, dar nu simteam muzica...iubeam, insa nu ma simteam indragostita.
Acum, zambesc si ma simt implinita si fericita, dansez si simt fiecare nota muzicala, iar restul...restul vine de la sine.

Nu as putea spune exact ce s-a schimbat. Poate faptul ca a disparut problema mea. O numesc "problema" pentru ca asta a fost. Pentru ca in loc sa ma faca sa zambesc, timp de multe luni m-a facut sa vreau sa urasc. Din fericire, nu am urat, insa am fost indiferenta. Fata de ea, de problema, fata de mine si fata de altii. Oricum...am reusit sa trec peste si am devenit si eu mai puternica...intr-un termen foarte dramatic.

Imi pare rau ca va dura doar o vara. Fercirea mea va fi completa doar acum, vara. Pentru ca toamna imi aduce destule probleme, griji si alte porcarii la care nu vreau sa ma gandesc acum. Insa voi trece cu bine peste si ma voi bucura de toate momentele, iar vara viitoare o sa zambesc din nou...poate mai mult decat acum.

E frumos cand apare ceva fix in momentul in care ai nevoie. Nu e exact ceea ce imi doream, nu este exact cum mi-am imaginat, nu este nici mai bine dar nici mai rau decat ma asteptam. Este exact ce am nevoie. Si ma bucur ca a aparut atunci si ca este si acum. Si o sa ii multumesc mereu, desi nu va sti niciodata de ce. M-a scapat de problema mea. Desi reusisem sa o elimin eu, el a luat si radacina. Si acum pot fi si eu implinita. Si sunt. Si ma bucur de tot ce ma inconjoara si de tot ce am. Ma bucur de vara.

Nu, nu primim ce vrem, insa daca avem putina rabdare vom primi ce avem nevoie. Iar eu am avut rabdare si am primit diminetile calde de vara, imbratisari atunci cand ma simteam singura, un zambet pe fata, vant prin par, un sarut atunci cand ii duceam dorul, o privire blanda atunci cand aveam nevoie de ea, vorbe dragute atunci cand le ceream, incredere atunci cand trebuia...

I got my summer wine...when I was expecting less.


Ville Valo & Natalia Avelon - Summer wine
Asculta mai multe audio Muzica

SI mai vreau o viata...

unii oameni se plictisesc zi de zi, altii fac anumite lucruri doar pentru ca "asa trebuie" si uita de plictiseala, altii se distreaza incontinuu incercand sa traiasca viata din plin, iar unii sunt ocupati tocmai pentru ca nu stiu ce sa faca si in loc sa piarda timpul planuind, incearca sa profite de el facand cat mai multe lucruri...pentru ca nu stiu daca sa isi aleaga viitorul cu inima sau cu mintea, de aceea le imbina pe toate. incearca sa evite sa priveasca totul intr-o singura culoare. ei le combina...si printre acesti oamnei ma aflu si eu.

imi place viata, imi place ca am trait pana acum, ma bucur ca nu m-am plictisit, ma bucur ca nu am facut lucrurile doar pentru ca "trebuie" facute, ci le-am facut pentru ca am simtit eu ca eu le vreau asa. si a fost bine. si inca este bine...pentru ca simt locul ce il ocup in sociatate imi apartine, chiar daca e mic, stiu ca este al meu si sunt fericita cu si datorita lui.
dar acum, ma maturizez si incep sa ma gandesc la viitor, la ceea ce vreau sa fac toata viata. mi-am ales o cale pe care sa merg, dar fix cand ma incredeam cel mai mult in ea am inceput sa ma gandesc la ce imi place mie. am descoperit ceea ce stiam deja, si anume ca imi place teatrul, dansul, muzica, pictura, literatura...(arta), ca sunt innebunita dupa anumite culturi straine, ca imi place sa fiu si nonconformista si conformista in acelasi timp. greu de explicat si e si mai greu de inteles.

simt ca nu imi ajunge o viata ca sa fac tot ce imi place. simt ca viata este prea scurta si eu nici macar nu am inceput-o cu adevarat. abia acum imi hotarasc viitorul. si nu mai stiu ce vreau, ce sa aleg. nu mai stiu ce imi place. nu mai stiu ce, cum si cu ce gandesc. nu stiu care este mai puternica: inima sau mintea. nu am de unde sti ce imi va placea sa fac peste 10,20 de ani, de aceea imi este frica de viitor si de hotararile pe care le voi lua, pentru ca nu vreau sa gresesc. de ce viitorul trebuie sa fie important? de ce trebuie sa avem o singura viata? unde a disparut mitul cu cele 9 vieti ale omului? oare chiar exista acele vieti? si daca da, de ce nu stim de ele? de ce nu ne putem bucura de ele? de ce trebuie sa fim nevoiti sa alegem o singura cale? de ce e asa si nu e altfel?

oare pentru ca exista timpul si oameneii din jurul nostru, oare pentru ca avem o gandire limitata? pentru ca nu reusim sa ne cunoastem indeajuns de bine? oare pentru ca suntem oameni?

nu....este asa, pentru ca asa fost scris.

Parfumul...

un parfum are toata lumea. unii pentru a se simti mai curati, altii pentru a se mandri cu el, iar unii il folosesc pentru ca asa au auzit ca e bine.

deci...este important sa mirosi?
da, pentru ca atunci ai un anumit parfum, iar ceilalti vor putea sa te simta aproape chiar daca nu te vor vedea. pentru ca mirosul tau ii va putea incalzi pe ei chiar daca tu vei fi la zeci sau sute de kilometri departare. pentru ca isi pune amprenta pe hainele persoanelor pe care le-ai imbratisat, pe perna pe care ai dormit, pe camera in care ai stat. pentru ca datorita lui vei fi acolo desi esti departe.

si da, iti poti aminti un parfum. pentru ca el patrunde in tine inca de la primele contacte cu o persoana si ramane in tine chiar saptamani intregi cand, la un moment dat iesa si iti aduce aminte de acea persoana care mirosea astfel.

si da, mirosul este unul din motivele pentru care indragesti pe cineva. pentru ca e placut sa iti rezemi capul pe umarul cuiva, sa ii mirosi firele de par, e placut sa ii atingi mana si sa ii simti aroma mai puternica sau mai slaba. e placut sa simti acea persoana nu doar prin atingeri, ci si prin parfumul ei.

si da, as vrea sa iti simt mirosul zi de zi, as vrea sa te simt aproape de mine zi de zi, as vrea sa te tin in brate ca parfumul tau sa ma cuprinda si pe mine si ramana imprimat in pielea mea chiar daca tu vei pleca, as vrea sa ma joc in parul tau ca mireasma firelor de par sa imi gadile gandurile, as vrea ca parfumul buzelor tale sa ramana inscriptionat pe buzele mele, da, as vrea ca parfumul tau sa devina al meu pentru ca stiu ca si tu ai vrea asta.
dar nu pot face asta, pentru ca tu nu mai ai miros, pentru ca tu nu mai ai viata.., pentru ca ai disparut.