Intrebare intrebatoare

Dragoste sau sex?
Vechea intrebare. Noi conceptii. Aceleasi raspunsuri.

Zilele astea, in timpul melancoliei de dupa mare, atunci cand plictiseala face ce vrea din om, mi-a venit in minte aceasta intrebare. Care e diferenta? Exista diferenta? Conteaza ce e sau conteaza doar ca e? Pana la urma, privind fizic problema e cam aceeasi chestie, numai ca poate fi formulat mai dragut sau mai putin dragut. Este important cum numim acest lucru? Conteaza asa mult cuvintele? Daca da, de ce?

Privind la rece totul... Tu fata, el baiat. Amandoi tineri, amandoi plin de hormoni. Insa fata vrea sa ii spuna dragoste, iar baiatul "sex"....sau cu putina indulgenta "dragoste la nivel redus"...asta daca e un tip mai sincer. De ce exista diferenta asta in exprimare? De ce fetele viseaza la printul de pe calul alb care sa vina la ele sa le spuna dulcegarii?
Oare baietii sunt chiar atat de porci sau doar sunt realisti? [ma rog, ma refer la acei baieti care au ceva in cap, nu la exceptiile putin neplacute]. Majoritatea fetelor din ziua de azi sunt constinte ca probabilitatea de a ramane pe viata cu primul baiat care le-a atins este foarte, dar foarte mica. Si totusi, cer sa fie iubite, desi stiu si ele ca nu este o iubire adevarata. Intrebarea care apare aici: De ce vor fetele sa fie mintite?...
Si...de ce vor baietii sa minta?
Oare ar trebui apreciati acei baieti care nu zic "te iubesc", insa arata ca tin la tine si pe care stii ca te poti baza?

Se spune ca majoritatea primelor experiente se intampla in liceu, in timpul adolescentei, pana in varsta de 20 de ani. Si aici ma refer la lucruri precum primul prieten, primul sarut, prima tigara, prima betie, inceperea vietii sexuale, prima cearta serioasa cu parintii, prima vacanta fara parinti si asa mai departe. Majoritatea sunt lucruri facute din curiozitate,din dorinta de adrenelina etc. Pana la urma suntem niste copii, unii care se maturizeaza, nu care sunt maturi. Si daca nu suntem inca maturi de ce cerem cuvinte, fapte, pe care, pana la urma nu le putem percepe asa cum ar trebui? De ce ne comportam ca niste copii de gradinita care inceteaza din plans atunci cand li se promite o bomboana?
De ce vrem cuvinte si fapte mari daca noi suntem atat de mici?

Revenind oarecum la intrebarea intiala...Daca e tinem cont de spun "batranii" nostri, dragoste adevarata e doar atunci cand e cu acea persoana alaturi de care vei ramane toata viata. Corect, insa noi atunci ce ar trebui sa facem? Sa rabdam pana cand va aparea acea persoana sau sa o cautam noi, savurand si putin din placerile vieti?
Ar trebui cumva condamnati acei tineri care incearca sexul si cauta dragostea? Ar trebui ei sa astepte dragostea si abia dupa aia sa incerce sexul? Sau, cine stie....poate exista o cale de mijloc...

Oare societatea ce apreciaza mai mult: "sex" sau "dragoste"? dar noi...care dintre astea doua le vrem mai mult, acum, adolescenti fiind?

My summer wine

Vara. Cald. Frumos afara. Cer senin.
Eu. 18 ani. Adolescenta. Fericire.

Fiecare vara este diferita, fiecare vara este speciala. Inclusiv aceasta. Din fericire are ceva in plus, ceva de bine. Imi aduc aminte cum eram anul trecut. Cam la fel as putea spune, numai ca situatia era alta. Zambeam, dar nu eram fericita...dansam, dar nu simteam muzica...iubeam, insa nu ma simteam indragostita.
Acum, zambesc si ma simt implinita si fericita, dansez si simt fiecare nota muzicala, iar restul...restul vine de la sine.

Nu as putea spune exact ce s-a schimbat. Poate faptul ca a disparut problema mea. O numesc "problema" pentru ca asta a fost. Pentru ca in loc sa ma faca sa zambesc, timp de multe luni m-a facut sa vreau sa urasc. Din fericire, nu am urat, insa am fost indiferenta. Fata de ea, de problema, fata de mine si fata de altii. Oricum...am reusit sa trec peste si am devenit si eu mai puternica...intr-un termen foarte dramatic.

Imi pare rau ca va dura doar o vara. Fercirea mea va fi completa doar acum, vara. Pentru ca toamna imi aduce destule probleme, griji si alte porcarii la care nu vreau sa ma gandesc acum. Insa voi trece cu bine peste si ma voi bucura de toate momentele, iar vara viitoare o sa zambesc din nou...poate mai mult decat acum.

E frumos cand apare ceva fix in momentul in care ai nevoie. Nu e exact ceea ce imi doream, nu este exact cum mi-am imaginat, nu este nici mai bine dar nici mai rau decat ma asteptam. Este exact ce am nevoie. Si ma bucur ca a aparut atunci si ca este si acum. Si o sa ii multumesc mereu, desi nu va sti niciodata de ce. M-a scapat de problema mea. Desi reusisem sa o elimin eu, el a luat si radacina. Si acum pot fi si eu implinita. Si sunt. Si ma bucur de tot ce ma inconjoara si de tot ce am. Ma bucur de vara.

Nu, nu primim ce vrem, insa daca avem putina rabdare vom primi ce avem nevoie. Iar eu am avut rabdare si am primit diminetile calde de vara, imbratisari atunci cand ma simteam singura, un zambet pe fata, vant prin par, un sarut atunci cand ii duceam dorul, o privire blanda atunci cand aveam nevoie de ea, vorbe dragute atunci cand le ceream, incredere atunci cand trebuia...

I got my summer wine...when I was expecting less.


Ville Valo & Natalia Avelon - Summer wine
Asculta mai multe audio Muzica

SI mai vreau o viata...

unii oameni se plictisesc zi de zi, altii fac anumite lucruri doar pentru ca "asa trebuie" si uita de plictiseala, altii se distreaza incontinuu incercand sa traiasca viata din plin, iar unii sunt ocupati tocmai pentru ca nu stiu ce sa faca si in loc sa piarda timpul planuind, incearca sa profite de el facand cat mai multe lucruri...pentru ca nu stiu daca sa isi aleaga viitorul cu inima sau cu mintea, de aceea le imbina pe toate. incearca sa evite sa priveasca totul intr-o singura culoare. ei le combina...si printre acesti oamnei ma aflu si eu.

imi place viata, imi place ca am trait pana acum, ma bucur ca nu m-am plictisit, ma bucur ca nu am facut lucrurile doar pentru ca "trebuie" facute, ci le-am facut pentru ca am simtit eu ca eu le vreau asa. si a fost bine. si inca este bine...pentru ca simt locul ce il ocup in sociatate imi apartine, chiar daca e mic, stiu ca este al meu si sunt fericita cu si datorita lui.
dar acum, ma maturizez si incep sa ma gandesc la viitor, la ceea ce vreau sa fac toata viata. mi-am ales o cale pe care sa merg, dar fix cand ma incredeam cel mai mult in ea am inceput sa ma gandesc la ce imi place mie. am descoperit ceea ce stiam deja, si anume ca imi place teatrul, dansul, muzica, pictura, literatura...(arta), ca sunt innebunita dupa anumite culturi straine, ca imi place sa fiu si nonconformista si conformista in acelasi timp. greu de explicat si e si mai greu de inteles.

simt ca nu imi ajunge o viata ca sa fac tot ce imi place. simt ca viata este prea scurta si eu nici macar nu am inceput-o cu adevarat. abia acum imi hotarasc viitorul. si nu mai stiu ce vreau, ce sa aleg. nu mai stiu ce imi place. nu mai stiu ce, cum si cu ce gandesc. nu stiu care este mai puternica: inima sau mintea. nu am de unde sti ce imi va placea sa fac peste 10,20 de ani, de aceea imi este frica de viitor si de hotararile pe care le voi lua, pentru ca nu vreau sa gresesc. de ce viitorul trebuie sa fie important? de ce trebuie sa avem o singura viata? unde a disparut mitul cu cele 9 vieti ale omului? oare chiar exista acele vieti? si daca da, de ce nu stim de ele? de ce nu ne putem bucura de ele? de ce trebuie sa fim nevoiti sa alegem o singura cale? de ce e asa si nu e altfel?

oare pentru ca exista timpul si oameneii din jurul nostru, oare pentru ca avem o gandire limitata? pentru ca nu reusim sa ne cunoastem indeajuns de bine? oare pentru ca suntem oameni?

nu....este asa, pentru ca asa fost scris.

Parfumul...

un parfum are toata lumea. unii pentru a se simti mai curati, altii pentru a se mandri cu el, iar unii il folosesc pentru ca asa au auzit ca e bine.

deci...este important sa mirosi?
da, pentru ca atunci ai un anumit parfum, iar ceilalti vor putea sa te simta aproape chiar daca nu te vor vedea. pentru ca mirosul tau ii va putea incalzi pe ei chiar daca tu vei fi la zeci sau sute de kilometri departare. pentru ca isi pune amprenta pe hainele persoanelor pe care le-ai imbratisat, pe perna pe care ai dormit, pe camera in care ai stat. pentru ca datorita lui vei fi acolo desi esti departe.

si da, iti poti aminti un parfum. pentru ca el patrunde in tine inca de la primele contacte cu o persoana si ramane in tine chiar saptamani intregi cand, la un moment dat iesa si iti aduce aminte de acea persoana care mirosea astfel.

si da, mirosul este unul din motivele pentru care indragesti pe cineva. pentru ca e placut sa iti rezemi capul pe umarul cuiva, sa ii mirosi firele de par, e placut sa ii atingi mana si sa ii simti aroma mai puternica sau mai slaba. e placut sa simti acea persoana nu doar prin atingeri, ci si prin parfumul ei.

si da, as vrea sa iti simt mirosul zi de zi, as vrea sa te simt aproape de mine zi de zi, as vrea sa te tin in brate ca parfumul tau sa ma cuprinda si pe mine si ramana imprimat in pielea mea chiar daca tu vei pleca, as vrea sa ma joc in parul tau ca mireasma firelor de par sa imi gadile gandurile, as vrea ca parfumul buzelor tale sa ramana inscriptionat pe buzele mele, da, as vrea ca parfumul tau sa devina al meu pentru ca stiu ca si tu ai vrea asta.
dar nu pot face asta, pentru ca tu nu mai ai miros, pentru ca tu nu mai ai viata.., pentru ca ai disparut.

Iubesc ce nu e perfect.

Iubesc zilele saptamanii, desi nici una nu este speciala intr-un anumit fel.
Iubesc soarele de primavara, chiar daca nu ma incalzeste vreun pic.
Imi iubesc pana si profesorii care momentan ma enerveaza, pentru ca stiu ca imi vor aduce aminte de liceu.
Imi iubesc prietenii, desi au defecte, unele uneori afectandu-ma mai mult decat ar trebui.
Imi iubesc familia, desi nu este la fel de mare si de unita ca altele.
Imi iubesc viata de adolescent, cu tot programul ei incarcat, cu toate indeciziile, iubirile si nebuniile.

Conluzia este ca, oricat de imperfecte sunt viata mea si lumea ce ma inconjoara, eu tot le iubesc numai pentru simplu fapt ca am un loc bine stabilit ce e doar al meu.

Pe oameni nu trebuie sa ii iubesti pentru ca "sunt" perfecti sau pentru ca se apropie de perfectiune, ci trebuie sa ii iubesti pentru imperfectiunile lor, pentru ca datorita lor devin speciali.
Nu cauta un lucru perfect, pentru ca nu exista, insa bucura-te de imperfectiunile lucrurilor care te inconjoara pentru ca si datorita lor ajungi sa ai sentimente diferite precum cele de furie, multumire, tristete etc., pentru ca defectele lucrurilor de langa tine te antreneaza sa cauti ceva mai bun si astfel prospereaza societatea in care traiesti.

Nu exista oameni perfeceti si nici lucruri perfecte. Perfectiunea este ca si fericirea absoluta. Nu se stie daca exista cu adevarat, dar se merita sa o cauti toata viata ta.
....mai stii....poate tu vei fi norocul care va face mare descoperie.

stare de dor

acum simt ca mi-e dor. nu stiu exact de ce, dar stiu ca mi-e dor.
probabil mi-e dor de primavara, de mirosul copacilor infloriti, de soarele ce patrundea printre crengile lor si imi mangaia fata de fiecare data in acea perioada, poate ca mi-e dor de sunetul scos de oameni in acea perioada...nu ca ar fi unul anume, insa este diferit....a nou inceput.
sau poate ca mi-e dor de mine cum eram primvara trecuta, si anume indragostita. da, poate asta e....poate mi-e dor sa fiu indragostita, sa imi bata inima cu putere atunci cand il vad, sa tremur atunci cand el ma strange in brate, sa zambesc cu gura pana urechi atunci cand vorbim si se poarta dragut cu mine...

sau poate ca nu mi-e dor de asta, ci mi-e dor de vara....poate mi-e dor sa port haine cat mai subtiri, sa ma trezesc mai tarziu decat deobicei, poate ca mi-e dor sa ies cu prietenii in fiecare zi in oras sau la insula...

sau poate ca mi-e dor de mare...da! sigur asta e. poate ca mi-e dor sa simt briza marii batand prin parul meu, sa simt cum apa imi acopera gleznele, cum algele imi gadila talpile, poate ca mi-e dor sa fiu luata la dans, sa fiu tinuta in brate la rasarit si sarutata, sau poate ca mi-e dor sa ma plimb pe acele strazi mici ignorandu-i pe ceilalti si gandindu-ma la cu totul altceva...

sau poate imi este dor sa stau la tara in balansoarul bunicii cu o carte buna in mana si afara sa ploua torential si sa fiu doar eu cu acele personaje din acea carte.

sau poate ca mi-e dor de mine, de copilaria mea, de locurile copilariei mele, de oamenii alaturi de care am copilarit.

sau mai stii? poate pur si simplu mi-e dor sa iubesc si sa fiu iubita.

Prajitura mea.

De curand am inventat o noua reteta culinara.
Este destul de simpla...nu are altceva decat cateva zile departe de casa ta, o mana de prieteni, ceva vin sec, niste carti de joc, o chitara, muzica buna, un "i've never", mai multe glume, ceva nebunie, cateva jocuri stupide, multa zapada, 3 filme bune, o cana de ceai fierbinte sau vin fiert, niste discutii interesante de fete, cat mai mult dans... si un strop de inca ceva, un anume ingredient secret pe care inca nu l-am gasit. e ceva sarat, dar ispititor, insa nu stiu exact ce e. stiu doar ca am nevoie de el pentru ca reteta mea sa fie completa. doar atat. si ceea ce va iesi va fi cea mai dulce prajitura de pe Pamant.
Eu am fost egoista si mult prea nerabdatoare si am gatit-o fara acel ingredient secret, iar gustul ei nu a fost rau....a fost chiar bun, insa incomplet.
Simt ca nu ma mai satur de ea. as putea spune, ca atunci cand voi avea si acel ultim ingredient voi deveni complet dependenta de ea. de aceea caut si tot caut ingredientele pentru a avea sansa de o gati cat mai des.